La începutul acestei săptămâni a decedat soţia manelistului Florin Salam în spitalul Floreasca din Bucureşti. Se întâmplă, nu ştii ce aduce ziua de mâine, dar citind articolele apărute pe această temă constat cu mirare citind comentariile că “haterii de internet” de profesie nu au ratat ocazia să-şi dea arama pe faţa referitor la acest eveniment. Astfel am citit destule comentarii care abundă în expresii precum un ţigan în minus, cioară beţivă, pagubă-n ciuperci, ş.a.
Ţigan sau nu, manelist sau academician, a murit un om la urma urmei, de unde şi de ce atâta bucurie, intoleranţă şi ură rasială de la semenii noştrii care se pretind mult mai presus decât aceştia doar din motivul că au pielea mai albă şi mai mulţi ani de aşa zisă şcoală pe diploma din sertar sau de pe perete.
În profesia pe care o practic am avut nenumărate ocazii să cunosc tot felul de oameni, români cel puţin la fel de murdari, hoţi, mincinoşi şi leneşi. Diferă doar procentul per etnie.
Nici mie nu-mi plac manelele ca gen muzical, chiar mă enervează, sunt sigur că nu o să-mi placă vreodată, dar de aici până să te bucuri de moartea cuiva, e o distanţă uriaşă.
Am găsit zilele trecute pe net o poză care îi înfăţişează pe cei doi la nunta lor care a avut loc cum trei ani. Privind imaginea, nu văd nimic nelalocul lui, nu văd nimic de prost gust sau aiurea, văd doi tineri fericiţi şi atât.
