Imagini cu reclame din reviste, cei mai de marcă producători ai timpului îşi prezintă produsele, considerate superlativul pentru acea vreme.
Da, televizorul color era deja un lucru comun în occident în anii ’70, chiar dacă în românia avea să apară mult mai târziu, după 1984 cred că a început să se fabrice la Electronica Bucureşti modelele Telecolor, Elcrom si Cromatic.
Prima imagine color care am văzut-o în viaţa mea era pe un TV Blaupunkt dus de afară. În 1986 când am avut primul televizor Telecolor românesc cumpărat de taică-meu, mă uitam la orice, doar color să fie, pentru că nu toate emisiunile erau color pe vremea aia. Eu reţin că avea o claritate a imaginii şi niste culori ce nu se compară cu nici o plasmă din ziua de azi. Poate eram eu impresionat peste măsură, nu ştiu ce să zic, dar atunci e adevărat că încă nu existau standarde de compresie pentru imagine şi sunet care alterează calitatea, nu apărusera toate piesele şi gunoaiele “made în China sau pe vapor”, şi eterul, spaţiul înconjurător era mult mai curat, nu era poluat/bruiat de atâta radiaţie electromagnetică. Adică telefonie celulară, sute de sateliţi care emit mii de canale inutile de radio şi tv, wireless-uri, transmisii de date şi câte şi mai câte.
Firme renumite de electronice, Blaupunkt, Optalix, Thomson, Dynatra, PATHE MARCONI, BRIONVEGA, BARCO Electronic şi altele îşi prezintă realizările în imaginile de mai jos.

