Asta am înţeles citind articolul lui Cristian Manafu şi întreaga metodologie publicată de Bogdan Manolea.

Deci, vrei să pui un video embed pe blog, plăteşti.
Vrei să pui un clip audio, plăteşti.

Nu prea am avut eu nervi să citesc amănunţit întreaga metodologie, dar oricum este un căcat românesc de lege, adică ceva ambiguu, care să poată fi aplicată după bunul plac. Ca orice lege românească care e facută să fie comentată, nu respectată.

În primul rând nu sunt de acord cu aberaţia pentru motivul:

- Cum poţi pretinde bani de la cineva care nu încaseaza bani de pe urma blogului?
- Eu sau alt blogger m-am dus vreodată la vreun artist să-i cer bani pentru reclama care i-o fac scriind despre el? Dacă prin absurd aş face-o, aş primi un raspuns de genul: păi domnule Adrian, nu mă interesează reclama ta pe blogul tău pe blogul tău de 800 unici pe zi, pot trăi foarte bine şi fără ea. În mod analog aş putea şi eu da o replică, – păi domnule artist, consideri că te-am păgubit cu ceva dacă mai intră câţiva şi la mine şi dau PLAY, cu promovarea dumitale gratis cum rămâne?
Ba mai mult, cine dă PLAY la un embed, eşti absolut sigur că ar cumpăra şi CD-ul, adică dă un PLAY pentru că ştie că e gratis, dar asta demonstrează în vreun fel că ar fi dispus să-ţi şi platească ţie pentru albumul complet?

Oricum apar multe nelămuriri.

- Înainte să apară aşa zisa metodologie, de ce nu s-a publicat o listă cu artiştii români înscrişi în UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturile de Autor) pentru a şti exact care are o problemă cu mediul online? Nu se poate ca absolut toţi să fie împotriva apariţiei pieselor lor pe bloguri.
Mozart sau alţii care sunt morţi de 100 de ani intră în aceaşi oală?

- Legea se aplică şi pentru piesele străine? În cazul acestora, cine vrea să i-a banii, tot UCMR-ADA ?

- Ce să înţeleg prin “fundal”? Dacă eu fac un videoclip în care mă filmez pe mine cum îmi spăl maşina, iar în fundal se aude muzică de la casetofonul din maşină amestecat cu zgomotul furtunului prin care curge apa, înseamnă că videoclipul mai are valoare de operă muzicală?

- În cazul unei reclame video care un “fundal” muzical de 20 de secunde, deci nu piesă/operă completă, are careva tupeul să solicite bani?

Dacă îmi plăcea să arunc cu bani de-am-pulea la stat şi la toate organizaţiile, mă făceam patron în ţara asta de căcat şi atunci aş fi plătit la greu impozit pe profit nerealizat, impozit forfetar, sau bani aiurea la garda financiară, aşa de chestie ca s-au deranjat sa-mi treacă pragul.

Este de la sine înţeles că tot ce înseamnă articol despre solist/trupă/cântăreţ român pe acest blog va zbura afară în mai puţin de 24 de ore de parcă nici n-ar fi fost. Şi cum spuneam, dispare articolul în întregime, nu doar embed-ul. Să se sature de bani toată lumea, că obsesia cu taxarea bloggerilor e mai veche puţin, nu e de ieri de azi. Deci odată şi odată tot trebuia să se întâmple.

Bruce Willis, în rolul teroristului internaţional “Şacalul”, testează o armă High Tech într-un mod foarte original. Cred ca am facut alegerea corectă selectând acest pasaj la capitolul “Secvenţe de neuitat”.
Nu cred că ve-ţi fi dezamăgiţi.
 

Bătaia finală din filmul Equilibrium. Am văzut multe, dar asta parcă le întrece pe toate. Merită văzut tot filmul de pasionaţii genului.
 

O selecţie de câteva secvenţe din celebrul film românesc, Un comisar acuză (1975), Sergiu Nicolaescu în rolul principal.
Comisarul Moldovan în zilele sale de glorie.
 

Tom Boxer îşi alege o nouă colaboratoare-solistă prin emisiunea NEATZA cu Razvan & Dani.

Bianca – Roxana este o prietenă de pe trilulilu.ro, studentă în anul 1 la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din Iaşi, de mică a avut un singur vis: Să devină cântareaţă. Pentru aceasta candidează la acest concurs, dar are nevoie de ajutorul vostru.

…va rog să vă înregistraţi pe site şi să îmi mai puneţi o pană pentru aripile ce mă vor ajuta să zbor cu adevărat spre lumea muzicii.

Linkul unde o puteţi vota cu cinci steluţe pe Bianca este:
http://neatza.antena1.ro/alegeantonia/alege-155

Revanşa (1978), un alt film de cinci stele marca “Sergiu Nicolaescu”.
Două videoclipuri de câteva secvenţe fiecare cu cele mai memorabile interpretări a doi actori, doi monştrii sacri ai cinematografului românesc.
Sergiu Nicolaescu şi Gheorghe Dinică. Al doilea ne-a părăsit recent, nu mai este printre noi, dar mi-ar place să cred că imi poate accesa blogul de-acolo de sus, să vadă că nu l-am uitat. Mie mi-a rămas la suflet Gheorghe Dinică datorita acestui rol jucat în filmul Revanşa, eram copil cand l-am văzut prima dată. Cu toate că rolul său era negativ impresionează prin perfecţiunea interpretării.

Încă ceva ce nu pot să nu remarc la acest film. Muzica, coloana sonoră de excepţie. Am avut grijă să includ un pasaj din soundtrack-ul de început, care mi s-a părut fenomenal.
 

Un film de comedie românesc memorabil, Secretul lui Bachus (1983), doi mari actori, Gheorghe Dinică şi Dem Rădulescu, două videoclipuri de câteva minute fiecare, BEST OF, cele mai tari momente, câteva secvenţe selectate de mine.
Vizionare plăcută!
 

Lanţul amintirilor (1973), titlu original [Yaadon Ki Baaraat], în rolurile principale: Dharmendra, Zeenat Aman, Vijay Arora, Ajit.

După aproape 30 de ani, îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri de vechiul cinematograf din Ineu din anii ’80 de când eram elev prin şcoala generală, scârţâitul scaunelor vechi de lemn, mirosul de coji de seminţe, plânsetele femeilor emotive din sală la melodrame de genul ăsta, şi la obiceiul meu din copilărie de a merge de 4-5 ori să revăd un film fain. Nu aveam o normă stabilită, numărul de vizionări depindea de cât de fain era filmul.

Lanţul amintirilor era un film de acţiune, dramă, romance, nici pe departe gen telenovelă, (nenorocirile astea s-au inventat mult mai târziu!) fac precizarea pentru cei mai tineri care nu l-au vazut, iar cei mai de-o vârstă cu mine care au văzut filmul, sigur n-au uitat momentele din videoclipul de mai jos.