Astăzi am reuşit să văd un film nou, nici nu ştiu după câte luni de pauză totală la capitolul filme, o comedie cum numai americanii ştiu să facă, la facut filme nimeni nu-i întrece.

Acţiunea îi are protagonişti pe doi tineri agenţi FBI, logodiţi, mama unuia dintre ei care se îndrăgosteşte de un presupus infractor, nimeni altul decât Antonio Banderas urmărit pentru furt de obiecte de artă în Europa şi peste ocean. Tot filmul e presărat cu poante care mai de care, cel mai mult mi-a placut interpretarea lui Antonio Banderas în faza de la începutul filmului când el este prins de poliţia franceză şi i se i-a un interogatoriu. La toate întrebările răspunde nonşalant şi zâmbitor, zeflemistic cu ‘nu ştiu’, trăgând tacticos din trabuc, iar în final le-o aruncă poliţiştilor:
- Puteţi să mă duceţi la orice închisoare, la ora 15 voi fi liber!
- De ce? întreabă aceştia cu o meclă tălâmbă făcând toţi ochii mari…
Răspuns:
- Pentru că la ora 16 trebuie să mă întâlnesc cu cineva!
Faza asta am revazut-o de 3 ori, am râs de-am transpirat.

am văzut o poantă fain, mi-a plăcut şi o redau mai jos…

Un om de afaceri ii trimite un fax soţiei sale:
“Draga mea soţie, o să înţelegi că acum când tu ai 54 de ani, eu am anumite nevoi pe care tu nu m-i le mai poţi satisface. Sunt foarte fericit alături de tine, te consider o soţie minunată şi, sincer, sper că nu te vei simţi rănită sau jignită când vei afla că în momentul în care tu primeşti acest fax, eu fac sex în hotelul Camino Real cu Nicole, secretara mea, care are 18 ani. Totuşi, voi ajunge acasă înainte de miezul nopţii.”
Când se întoarce tipul acasă, găseşte pe masa din sufragerie un bileţel în care scria:
“Dragul meu soţ, am primit faxul tău şi nu pot decât să-ţi mulţumesc ca m-ai anunţat. Profit de această ocazie să îţi reamintesc că şi tu ai tot 54 de ani. În acelaşi timp, te anunţ că atunci când vei citi acest mesaj, eu voi fi în mijlocul unei partide de sex la Grand Hotel cu John, profesorul meu de tenis, care la fel ca şi secretara ta, are tot 18 ani. Şi cum, pe lângă faptul că eşti un om de afaceri de succes eşti şi licenţiat în matematică, vei înţelege cu usurinţă că ne aflăm în aceleaşi împrejurări, dar cu o mică diferenţă: 18 intră de mai multe ori în 54 decât 54 în 18. Deci nu mă aştepta în această seară, mă voi întoarce mâine. Te sărută soţia ta, care te înţelege cu adevărat.”

Cea mai tare imagine de header văzută la un blog românesc…, am vazut-o mai de mult dar dacă îmi aduc aminte pe stradă râd singur, patapixsineagoe.wordpress.com

 

 
de yahoo, la asta mă refer că văd că mai nou e o modă, circulă pe net diverse reţete mai mult sau mai puţin sofisticate mai ceva decât reţetele de vopsit ouă înainte de paşte.
Ieri mă întreabă o cunoştinţă dacă cred că e posibil aşa ceva şi îmi arată o ‘documentaţie’, o tâmpenie de altfel menită să-ţi oferi tu gratis propria parolă de cont de yahoo!
Documentaţia era de fapt un exemplu de email (subject+message) pe care trebuie să îl trimiţi chipurile la: [email protected] (aţi observat litera “L” din adresă care ar fi în plus să zicem!)
În corpul mesajului era vorba să-ţi scrii tu id-ul tău, parola ta (!), id-ul căruia vrei să-i afli parola şi vei primi reply cu parola respectivă!
Din loc în loc template-ul de email mai era presărat şi cu ceva tag-uri html aiurea, să pară ceva mai tehnic, mai autentic.
Eu n-am încercat să trimit că este evident ce primesc în schimb şi nu-mi trebuie alta că sint de sex masculin şi sunt dotat cu una de la natură.

Nu e nimic de scris sau povestit, doar de vazut!
Fete, femei tinere sexy si dezbracate care trag cu arme in neştire!
 

O şedinţă foto foarte hot, sexy, fierbinte şi incitantă!

Răsfoind presa de azi găsesc pe realitatea.net un articol,
“Interviu în exclusivitate cu Victor Athanasie Stănculescu”
acesta aflându-se în închisoare din octombrie 2008 pentru rolul “important” jucat în evenimentele de la Timişoara şi după, la revoluţia din 1989.

Ceea ce vă scriu mai jos îmi aparţine, nu redau articolul lor.

Că a jucat un rol important este un lucru cert, dar nu în sensul rău, dacă domnia sa ar fi executat ce i s-a cerut atunci să execute, în ziua de azi noi n-am fi avut internet, n-am fi avut libertatea să ne facem blog, poate ar fi fost la conducerea ţării tot familia Ceauşescu, poate altă familie de dobitoci, poate am fi avut parte de câţiva ani de dictatură militară, câţiva ani de război civil precum în fosta Iugoslavie, multe se puteau întâmpla, dar s-a terminat totul într-o săptămână.

La ce s-ar fi putut petrece atunci în Timişoara dacă oameni cu funcţii înalte din armată precum Stănculescu şi alţii nu ar fi evitat să se întâmple, nici nu vreau să mă gândesc.
ERA GENERAL DE ARMATĂ. Patru stele mari pe umeri. Putea rade de pe suprafaţa pământului Timişoara.
Dacă armata AR FI VRUT, ar fi încheiat “revoluţia” în 8 ore cu tot cu făcut curăţenie, să nu aveţi nici o îndoiala de asta.

Faptul că atunci am câştigat o libertate cu care habar n-am avut ce să facem, am fost conduşi cum am fost şi de ce fel de conducători am avut parte, şi am ajuns unde am ajuns astăzi după 20 de ani, e cu totul altă problemă.

Urmărind videoclipul din articol m-a cuprins scârba şi ruşinea că sunt român.

Adică ne renegăm trecutul, istoria, renegăm armata română, şi un brav general care şi-a facut datoria faţă de ţară şi mai puţin faţă de clanul Ceauşescu, iar drept răsplată justiţia română din ziua de azi îi i-a acestuia gradul de general şi îl condamnă la 15 ani de închisoare la un loc cu criminalii de drept comun.

Asta numai aşa din nevoia de a avea pe cine arăta cu degetul şi a spune că vezi doamne, s-a făcut dreptate. Sau parcă s-ar fi aflat ceva din adevărurile care încă dor şi nu se cunosc. Sau din nevoia dintotdeauna a celor care aplică legea de a găsi un ţap ispăşitor.

Omul are 80 de ani, este bolnav, de 20 de ani este supus presiunilor de tot felul, soţia i s-a sinucis din acest motiv, că nu a mai putut suporta, el a ajuns unde a ajuns, şi este frapant că nici măcar nu vrea să iasă “afară” din motive de sănătate, spune că poate fi tratat în spitalul penitenciarului. S-a resemnat, şi gata. Cu demnitate. Nu mă miră acest lucru. Un om de calibrul lui n-o să cerşească milă niciodată de la nimeni.
Dl general mai pomeneşte în treacăt că unii deţinuţi îl salută cu “Să trăiţi!”
Adică este judecat mai drept de deţinuţi decât de justiţie.
Deţinuţii ar fi putut foarte bine să-l salute cu un scuipat în faţă dacă ar fi considerat că asta merită.
Doar politicienii, magistraţii şi justiţia consideră că merită sa stea închis.

Între anii ’88-’89 eu îmi satisfăceam stagiul militar în Oradea unde am avut ocazia să văd în faţa mea doi generali la vremea aceea. Pe fostul ministru al apărării naţionale, g-ral maior Vasile Milea la Casa Armatei Oradea în 1988 şi g-ral maior Nicolae Şchiopu, comandantul diviziei Oradea care venea periodic prin unităţi în control. Asemenea atitudine, prestanţă, demnitate, impunere de respect, nu am mai vazut în 20 de ani de atunci şi nici nu voi mai vedea la un om, indiferent că se numeşte Băsescu, Bush sau mai ştiu eu cum. Nu ştiu cum să vă spun, dar pe vremea aia nu se ocupau funcţii înalte pe pile, nepotism sau şpaga. Asta cu corupţia mergea aşa, cam pâna la nivel de gestionar de bufet comunal. De la un anumit nivel în sus incompetenţa şi prostia nu aveau ce căuta indiferent cine ai fi fost. Mă refer evident la capitolul valoare umană, nu consider că un manager de mare corporaţie care face învârteli şi profit de un milion de euro pe zi este un om valoros. Mai degrabă un bişniţar cu suflet de câine.

Dacă consideraţi că locul lui NU este în puşcărie, ulterior am văzut ca există şi o petiţie online de semnat pentru eliberarea sa prin decret prezidenţial la adresa:
petitieonline.ro/petitie-p08802049.html

 

 
Am spus ‘da’ de la început şi am fost prezent la întilnirea organizată de Daniel.
Am reuşit să ne strângem 4. Eu, Bastilyca, Daniel si Marius.
Am discutat de toate, bloguri, proiecte, contorizări, recorduri vizitatori, teme wordpress, hosting-uri de toată jena, despre forumuri, etc.
Nu am discutat deloc despre femei. (decât despre cele aşteptate care nu au putut veni s-a pomenit la un moment dat)
Bastilycă a plecat cu ceva mai repede, cât a fost prezent nu ne-a dat nici unuia prin cap să ne facem o poza în care să apărem toţi cu camera pusă pe temporizare sau să rugăm domnişoara ospătăriţă să ne facă una. Era foarte bună. Păcat că venea destul de rar printre mese.
Mai jos nişte poze cu Marius şi Daniel, eu în spatele aparatului.
Poză cu Marius şi cu mine în faţa aparatului veţi vedea pe blogul lui Daniel.
 

    

 
În a treia imagine Piaţa Avram Iancu Arad, zi de iarna, frig, mizerie, fleşcălău. Mai bine nu ningea zilele trecute. Toată iarna am visat la o zăpadă ca lumea şi uite ce-am primit.
Am fost destul de plăcut impresionat de ospătă cofetărie, de abia aştept data următorului eveniment!